Trim.IV 2012 – Cheltuielile de consum au scazut cu 0,1% la nivelul UE si cu 1% in Romania
05 March, 2013
5 martie, 2013 – In ultimul trimestru al lui 2012, Romania si-a inversat tendinta pe cheltuielile de consum fata de media din UE. Astfel, in timp ce la nivelul UE se inregistra un declin de 1,7% in Trim.III urmat de o crestere de 0,1% in Trim.IV (fata de T4 din 2011), in Romania s-a inregistrat o crestere in de 1% in Trim.III urmata de o scadere de 1% in Trim.IV 2012 (fata de T4 din 2011).
Acest decalaj este considerat normal de catre reprezentantii pe Romania ai Visa Europe.
“România este direct conectată la statele europene prin exporturi şi este normal ca declinul înregistrat în medie de cheltuielile de consum din economiile europene timp de trei trimestre consecutive să se resimtă, cu un anumit decalaj de timp, şi pe piaţa locală. Cu toate acestea, sperăm să vedem cât mai curând efectele îmbunătăţirii evoluţiei cheltuielilor de consum din unele economii ale UE cu care România are relații comerciale strânse, precum Germania sau Franţa”, a adăugat Cătălin Creţu, director general România, Visa Europe.
Cheltuielile de consum la nivelul celor 27 de state membre UE au continuat să scadă în trimestrul patru, dar s-au majorat în trei dintre cele mai mari cinci economii, ceea ce a susţinut temperarea ritmului scăderii. În pofida reducerilor înregistrate în trimestrul al treilea din 2012, cheltuielile de consum au crescut în termeni anuali cu 1,3% în Franţa şi cu 2,1% în Marea Britanie. Cheltuielile de consum din Germania au continuat să-şi consolideze avansul raportat în trimestrul trei şi au crescut în ultimele trei luni din 2012 cu 2,6% faţă de perioada similară din 2011.
La polul opus, cheltuielile de consum din Italia şi Spania, state care completează topul celor mai mari cinci economii din UE, şi-au accelarat ritmul scăderii în trimestrul patru din 2012 (-7,6% şi, respectiv, -6,5%). Portugalia şi Grecia au continuat să înregistreze scăderi ale cheltuielilor de consum (-7,4% şi, respectiv -2,0%), însă declinul s-a temperat comparativ cu trimestrul al treilea.
“Cheltuielile de consum din UE au avut în 2012 o evoluţie slabă, în condiţiile în care au înregistrat scăderi în termeni anuali în trei dintre cele patru trimestre. Cu toate acestea, cheltuielile au încheiat anul 2012 cu o evoluţie în sensul pozitiv şi s-au situate aproape la acelaşi nivel ca în 2011. Revenirea pe creştere a cheltuielilor de consum în multe dintre cele mai mari economii din UE este un indicator binevenit şi sperăm să vedem continuare acestui trend şi în 2013″, a declarat Philip Symes, director financiar al Visa Europe.
NOCASH apreciaza ca revenirea pe crestere a cheltuielilor de consum nu este neaparat linistitoare decat daca se confirma ca tendinta in trimestrele viitoare. Din nefericire, evolutia gradului de incredere al consumatorilor din UE releva faptul ca acesta este in scadere, fiind situat – destul de periculos – undeva la nivelul din Trim.3 2008 (grafic), adica in perioada cand soseau stirile despre Lehman Brothers din SUA (falimentul oficial al companiei cu active de 600 mld. USD avea sa intervina pe 15 septembrie 2008).
Despre Barometrul cheltuielilor de consum din UE al Visa Europe
În Uniunea Europeană, 1 din 6,75 euro se cheltuieşte pe un card Visa, aproape 80% din aceste cheltuieli fiind făcute de pe carduri de debit. Acest lucru înseamnă că Barometrul oferă în mod unic o imagine completă şi de actualitate asupra situaţiei cheltuielilor de consum din Uniunea Europeană
Barometrul cheltuielilor de consum din UE al Visa Europe a fost realizat pe baza cheltuielilor efectuate pe toate cardurile emise de Visa – de debit, de credit şi preplătite. Markit a dezvoltat Barometrul prin crearea unui model care ajustează datele brute despre tranzacţiile Visa în funcţie de o serie de factori.
Prima dată, datele sunt modificate în funcţie de variaţia numărului de carduri Visa emise, astfel încât să ia în considerare extinderea operaţiunilor Visa. Ulterior, se realizează o ajustare pentru a compensa schimbările în comportamentul de plată al posesorilor de carduri. Aceasta se bazează pe o evaluare a tendinţelor de retragere a numerarului şi de efectuare a tranzacţiilor la terminalele POS cu carduri Visa. În final, pentru a lua în calcul inflaţia, datele sunt ajustate în funcţie de modificările indicelui preţurilor de consum pentru a oferi un indicator al schimbărilor reale ale nivelului de cheltuieli pe gospodărie.
Datele Visa s-au bucurat în ultimii ani de o corelare pozitivă solidă cu datele oficiale echivalente. Datele Visa se referă la o gamă largă de sectoare, nu doar la cel de retail, deoarece cardurile sunt tot mai des folosite pentru efectuarea unor plăţi precum utilităţile, taxele şi impozitele.






